Peripeţii de toamnă...pardon, de iarnă.

Dacă m-ai fi aruncat de undeva din alte spaţii temporale exact acum, în momentul ăsta în Bucureşti nu aş fi ghicit din prima în ce anotimp mă aflu. Aş fi zis că-i o toamnă supărată sau ... nu ştiu... un Bucureşti fad.

Nici nu ies bine pe uşă afară că mă şi pocneşte o stare din-aia de-ţi vine să te iei de păr şi să te salţi în sus. Simt un gol imens în stomac. Trag aer în piept şi pornesc. Eeee...acum e-acum! Băltoace peste tot, noroaie pe stradă şi pe mine. Ia-o pe unde apuci ... dacă apuci. Fă la stânga! Stai că-i apă. Opreşte-te, aruncă o privire şi ia-ţi avânt. 1,2,3 şi! Diiirect în ditamai băltoaca! Eh...se mai întâmplă! De-aia zic: ia-ţi o pereche de cizme din-alea de cauciuc şi o pelerină care să-ţi acopere genunchii. În felul ăsta nu o să te mai murdăreşti.

Dar cu golul din stomac cum rămâne? mi-am zis. Aici e mai complicat. Soluţia ar fi să stai în casă între draperiile colorate şi mirosul de ceai proaspăt. Fugi de-aici, imposibil! Omu' mai are şi el treburile lui. Da, da ...ştiu! Ne mai gândim.

Până atunci de continuăm drumul împroşcaţi cu noroi şi cu ploaie în păr.

La mai mult soare şi zăpadă ... dacă se poate.

Sursa foto: www.lauragreere.wordpress.com