Umbrele abandonate

Toamna plouă. Şi plouă mult, nu se joacă. Unora le place puţină apă în şosete, vânt în coaste şi paltoane veşnic ude. Mie nu. Şi unde mai pui că mi-am distrus nu ştiu câte umbrele de zici că a vrut să se răzbune vântul pe mine de cine ştie ce (habar n-am care-i problema lui; că de la un timp e foarte supărat şi începe să mă calce pe nervi).

Merg la şcoală dimineaţa devreme că nici cocoşul nu apucă să-şi cânte bine cucurigu'. Tocmai ce ies din patul moale şi călduros că mă şi taie la faţă vântul imediat ce deschid uşa blocului. Umbrela nici nu mi-o mai deschid că ştiu că vântul de-abia aşteaptă. Doar n-o să-i fac pe plac. Nici el nu îmi face mie. Şi îmi mai bag o dată mâinile adânc în buzunar şi pornesc precum iepurele spre staţia de troleibuz. Ca iepurele, exact. Dau din baltă-n baltă căci, chiar dacă aş fi avut intenţie, tot n-aş nimeri cu aşa mare precizie şi avânt fiecare groapă umplută cu ploaie murdară. Mă resemnez.

O iau pe trotuar călcând apăsat, cu privirea înainte şi cu umbrela închisă pe braţ. Şi fleooooooşc-pleosc din dreapta mea spre mine, mai precis ... pe mine. Maşinile se grăbesc, domne! Ce n-aţi înţeles? Şi , la o adică, nu e vina lor că au pedală de acceleraţie care e apăsată obligatoriu pe timp de ploaie şi pietoni pe trotuar.

La metrou, toţi se scutură precum câinii după baie. Numai că ei, câinii, sunt curaţi la sfârşit. Şi chiar dacă nu eşti prea ud când ai intrat în tren, nu trebuie să te alarmezi. La staţia la care cobori vei constata că hainele tale sunt mai umede decât atunci când te-ai urcat, iar ceilalţi, care erau în situaţia inversă, mai uscaţi pentru că s-au şters pe tine tot drumul.

Eventual, ajung la timp la facultate.... sau nu. Şi atunci trebuie să aştept pauza ca să pot intra în sală.

Seara merg acasă cu privirea în jos, abătută şi de ploaie şi de vânt... cu pletele-n vânt şi nu pot să nu observ umbrelele abandonate pe străzi, în staţiile de autobuz, pe scări la metrou. Pesemne vroiau să ajungă acasă dar n-au reuşit. N-au mai putut. Şi atunci au fost uitate. Mai fericite sunt pelerinele de ploaie dar cine ştie ce vremuri vor mai veni?

Umbrela mea e ruptă dar e acasă.