Carpe diem!

A venit şi cea mult temuta sesiune, stresiune cum o mai numesc alţii - eu nu o să o fac din motive subiectice. Cărţi multe pe birou, sub birou, pe lângă birou. De foi, ciorne şi alte papirusuri nu mai vorbesc căci se găsesc în toate colţurile camerei. O să dureze mult la sfărşitul calvarului când o să pun tot ce trebuie la locul lui. Poate mai mult decât sesiunea în sine. Eh... nici chiar aşa.

Îmi aduc aminte, anul trecut ... primul contact direct cu acesată situaţie total necunoscută mie pe atunci. Rezultat : panică, stres la maxim, ameţeli printre foi şi cărţi. Fă rost de curs, fă rost de carte! Nu se găseşte cartea? Copie xerox! La sfârşit, parcă şi acum îmi mai aud tonul naiv: " Semestrul ăsta bag tare, rup cartea; nu mai rămân eu aşa pe ultima sută de metri. " Aiurea! Trebuia să fii prost de-a dreptul ca să crezi aşa ceva. Hilar!

Eh....acum e deja a treia mea sesiune. Ce frumos sună: " a mea sesiune". De parcă aş fi organizat-o eu. Mi-aş fi programat singură examenele, predarea referatelor ar suferi amânări după amânări până ce studentul e sigur că a lucrat îndeajuns la el, mi-aş fi făcut singură subiectele şi apoi le-aş fi rezolvat fără să ştiu dinainte ce-mi va pica. Ha ha!

Îi privesc cu milă pe boboci. E foarte dur să fii aruncat din banalitatea perioadelor de teze din liceu direct în oala cu bătăi de cap. Nu-i bai! la un moment dat începe să-ţi placă. Te amuzi singur de pretextele tale de amânare a învăţatului, a prelungirii pauzelor. Astea ar putea constitui considerabil material de subiecte discuţii pentru perioada post-sesiune.

În concluzie, să avem cafea ( pentru cine bea - eu nu, prefer ceaiul), poftă de ... carte, eventual de foile de curs şi mult noroc în cazul examenelor orale.

Totuşi Carpe Diem!