Tudor Arghezi, de faţă la seminarul despre Tudor Arghezi


De multe ori mi-a trecut prin minte, pe când mă aflam la ora de limba şi literatura română în liceu, de ce tot pretind profesorii şi, mai precis, autorii mediocri ai unor culegeri de comentarii că "scriitorul a vrut să spună asta şi asta".

Dar de unde, domnilor, ştiţi atâtea? Aţi fost cumva la o cafea/bere cu un alde Eminescu ori Bacovia ca să ştiţi exact ce a vrut să spună ? Eventual interpretăm opera, nu facem afirmaţii cum că a crezut şi a dres etc., folosim expresii precum se presupune, am putea zice şi altele.

Intrigarea m-a cuprins deunăzi la seminarul de literatură română (perioada interbelică) când se discuta o poezie a lui Tudor Arghezi, "Între două nopţi". Domnul profesorul ne asalta cu o sumedenie de interpretări fără a admite o mică deviere a soluţiei date de el însuşi. Adică da, se găseau numeroase explicaţii raţionale mentionate de el dar de ce să nu se lase loc şi de alte interpretări că, fie vorba între noi, cam asta presupune modernismul, operă deschisă.

Şi tot ascultând aşa, mi-l şi imaginam pe extraordinarul Tudor Arghezi stând printre noi, mai precis fantoma lui şi agitându-se în van, fără ca noi să-l fi putut auzi, pentru interpretările irelevante propuse de cei în cauză.

- Ce!? "Moaştele de piatră reprezintă Divinitatea"? Eh...nu găseam altă metaforă. Ce atâta tam-tam!

Acum să nu credeţi că nu acord nicio crezare interpretărilor date de cărturari dar, totuşi, nu există posibilitatea unor mici accidente lingvistice care să rezulte diferite structuri pe care noi le dăm ulterior ţânşpe mii de interpretări?

Am pus această problemă mai mult din amuzament, nu neapărat din contestare.

Comentarii

Anonim a spus…
cheers. nice :)

Postări populare