Gând gânditor involuntar

Cu ochii aţintiţi de fereastra indigo priveam tâmp. Şi zâmbeam. Degetele erau cam timide. Nu mai dactilografiau cu repeziciunea obişnuită. Nici nu le condamnam. Era de înţeles. Şi ce ar fi fost dacă le obligam să scrie mai încrezătoare? S-ar fi pripit şi ar fi exprimat altceva decât ar fi trebuit.

La început crezusem că îmi voi petrece seara cu o carte plicticoasă în braţe şi cu un pix între degete. Mă întrebam dacă voi primi cuvinte şi mă cam îndoiam, crezând că era un semn de consumare prematură. primul, de altfel. Mă pripisem. Noaptea urma să fie ca celelalte şi totuşi diferită.

Voiam să fiu naivă. Îmi impuneam asta şi îmi plăcea, chiar dacă îmi trecea prin gând un gând gânditor cu îndoieli.

Zâmbetul creştea. Cuvintele îşi schimbau forma doar ca să fie frumos.