Dup-amiază de toamnă

"Stau în casă ... degeaba", mi-am spus. Şi ce? NU am chef de absolut nimic şi nu am niciun motiv să fac ce nu-mi place. Aţi spune că sunt leneşă. Da, poate sunt dar pare-mi-se că sunt mulţi alţii ca mine. Mai ales pe vremea aceasta.

A început să plouă. Cam cu o oră în urmă. Nu observasem până ce o anume persoană din casă mi-a strigat din camera vecină. Urăsc când face asta: să urle aşa dintr-o cameră în alta de parcă am fi la piaţă. Dacă stau bine să mă gândesc nici acolo nu se ţipă în halul ăsta.

E o vreme frumoasă totuşi. Am o prietenă care adoră vremea asta. Dar eu nu consider că e frumoasă ca o zi însorită de pildă. E doar potrivită pentru stat în pat la un film cu o cană mare de ceai în braţe. Ceai n-am ... şi nici film. Pot să spun că stau în pat cu o farfurie de clătite la gură.

E doar o zi obişnuită şi mă face să mă gândesc că ar putea fi specială. Ar putea, dacă dragul meu ar fi lângă mine. Dar nu e şi tot ce pot să fac e să mă resemnez. Deocamdată. Va veni în curând şi voi primi lucruri. Lucruri pe care , poate, că nu le merit dar le primesc. Şi totuşi cred că sunt îndreptăţită. Mai mult decât alţii.

Nu m-am confesat până acum. Aveam impresia că ar fi fost pueril sau, nu ştiu, într-un fel inestetic. Cu toate acestea, mărturisesc că mi-am găsit dragul. Şi nu voi povesti momentan nimic despre el ca să nu formez o imagine pripită.

Am fost cuminte.