Tutunul dăunează grav sănătăţii şi moralităţii!


Poate că am "îmbătrânit" sau poate mi s-a îngustat mintea dar parcă tot nu pot concepe ca un tânăr de-abia ajuns la pubertate să fumeze. Imaginea e oribilă.

Zilele trecute aşteptam autobuzul. Lângă mine, o ceată de gălăgioşi acopereau cu tot entuziasmul lor întreaga atenţie. Mă uit cu dispreţ şi regăsesc printre figurile naive câteva feţe cunoscute. Câţiva puşti " de la mine de la bloc" de pe vremea când eram în şcoala generală. Din câte îmi aduceam eu aminte, golăneii nu ar fi trebuit sa aibă mai mult de 12-13 ani. Şi nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că trăgeau ştrengăreşte cu patos dintr-un muc de ţigară. M-am oripilat de-a dreptul, sincer.

Apoi, a doua zi, mergând la pas grăbit m-am lovit de altă imagine asemănătoare, la fel de înfricoşătoare, sau poate mai rău: o fetiţă cam de aceeaşi vârstă cu ştrengarii de dinainte fumând o ţigară (din mers) de parcă cine ştie de când fuma ea. Probabil că din scutece. Mda.

Acum, serios vorbind, mă dezgustă persoanele ( la astea mai mari mă refer) care se apucă aşa de fumat ( ca toată lumea de fapt) doar ca să fie mai interesanţi şi mai ales, deşi fumează de puţin timp, se prefac şi adoptă o figură de parcă au fumat dintotdeauna. Îmi vine să vomit.

Revenind la copiii ăştia dezorientaţi, mă întreb oare cine le cumpără, domnule, ţigări că am înţeles că minorii nu mai au ce să caute la magazin dacă au chef de pipat. Cică e interzis. Sau nici măcar asta nu se mai respectă.

Speranţa mea este ca ţigările să se scumpească cât mai mult. Aşa că urâţi-mă. Oricum nu mă interesează. Trebuie să se plătească cumva şi aerul înlocuit de fumul de tutun pe care-l respir fără să vreau. Păcat că banii nu-mi revin mie. Chiar! Nefumătorii să primească spor de stres din cauza fumătorilor. Hmmm...ar fi o idee.

Comentarii

Stefania a spus…
eh hai sa nu fim radicali! Fumatul pentru mine cel putin e o pasiune, un mod de a socializa, de a ma calma, de a ma simti bine, nu importanta. Asa cum poate tu mananci un patratel de ciocolata sau altii beau un paharel eu fumez o tigara mentolata. E placut,nu e un moft. Nu mai aruncati repede cu pietre. Si nu va mai bucurati ca se scumpesc
Anonim a spus…
eu fumez de 12 ani dar sincer m-as bucura foarte mult daca tigarile ar avea un pret foarte piperat, exorbitant, de neatins... sa zicem 50 ron un pachet.
Anonim a spus…
Aceasta tema este pur si simplu fara pereche:), este foarte interesant pentru mine:P Bravo !! vreau sa mai vad in continuare discutii pe tema asta!

Postări populare