3 împărţit la 2...hmmm

Vezi tu, pe măsură ce trece timpul începi încet-încet să te descoperi tot mai mult. Nu te-ai schimbat, nu te speria. Aşa ai fost dintotdeauna, ipocrit înainte, când spuneai că nu vei ajunge să faci lucrurile pe care le faci acum. Atunci erai dezgustat, acum te-ai resemnat şi nu-ţi pare nicio clipă rău. Copil modest cu bun simţ, nu îi priveai pe ceilalţi de sus şi nu încercai să te remarci cu tot putinţă în faţa celorlalţi, de cele mai multe ori cu exagerări care miroseau a minciună.

Ai uitat să spui mulţumesc şi să oferi locul tău celui care ţi-a dovedit mai mult sau ai puţin că-ţi este aproape. Ai uitat că există şi persoana a doua şi numai persoana întâi. Şi ştii ceva, am cam obosit să-ţi tot ofer locul meu şi vorbim întotdeauna despre supărările tale.

Împrejurările ne demască, ele demonstrează răul sau binele din noi. Sper că mai mult binele decât răul însă ştiu că în adâncul minţii e invers. Recunosc.

Vai, ce fericit eşti că primeşti! Încă o dată şi încă o dată şi încă o dată! "Mulţumesc?" Niciodată, niciodată, niciodată. Mai uită-te şi în jur, dragule...mai sunt oameni pe lângă tine. Nu ştiu dacă ai observat asta. Poate au nevoie de tine. Ia întreabă-i. Sau mai bine trebuia să te fi gândit până acum la asta. Ai fost ocupat, nu? Ştiu.

Uite, ai trei bomboane. Mie mi-e foame şi ţie ţi-e foame. Cum le împarţi?