Ding-ding! Pauzăăă!

Începutul lunii septembrie îmi place cel mai mult dintre toate lunile toamnei. E atunci când vremea se răceşte brusc şi te împinge să stai în casă învelit într-o pătură călduroasă, să te uiţi la un film bun sau să citeşti o carte. Şi mai îmi place zgomotul ploii care cade pe pervazul de la geam. Iar când nu e frig pot chiar să ies la prânz în parc fără să mă feresc de soare şi de căldura lui excesivă. Gata! S-au dus zilele caniculare.

Îmi plăcea şi înainte începutul lui septembrie. Era ultima sută de metri în care mai puteai să-ţi cumperi caiete şi pixuri, acuarele, bloc de desen, coperţi, cerneală şi... Îmi aduc aminte că eram foarte încântată să-mi aleg rechizitele. Nu erau de fiecare dată cele pe care mi le doream mă bucuram că am ceva nou. Primele zile de şcoală însemnau o adevărată expoziţie.

- Ia uite ce ghiozdan mi-am luat!, învârtindu-se cu el în braţe.

- Pantofii mei au tooooc! Toate fetiţele se uitau la ea cu oarecare invidie dar ştiau că la următoarea sesiune de cumpărături vor şti exact ce să ceară mamelor.

Eh...băieţii erau cu ale lor. Maşinuţe, penare superdotate. Erau mai mult entuziasmaţi să-şi povestească întâmplările din vacanţă. Cu mişcări acrobatice explicau într-un mod exagerat, evident, cum au înotat în mare şi cum au prins broaşte din baltă numai cu o singură mână.

Şi doamna învăţătoare... Se făcea coadă la catedră în prima zi. La fel şi de 1 şi 8 Martie, la Crăciun şi la restul sărbătorilor oficiale şi neoficiale de peste an. Trebuia să ai abilităţi extraordinare în ale băgatului în faţă. Bine, asta în cazul în acre aveai un buchet demn de a concura cu celelalte. Dacă nu, aşteptai ultimul până se mai pierdea din curiozitatea cine a adus buchetul cel mai mare.

Pentru mine toamna e un început. Nu e în ianuraie ci pe 15 septembrie. Mirosul cărţilor noi, emoţiile la intrarea în clasă, primul clopoţel. Toate astea desemnau începutul.

-Bună dimineaţa, copii!

-Bu-nă-di-mi-nea-ţaaaaa!

(Nu-mi mai cântaţi măi, copii! Asta ne zicea profesorul de matematică din clasele mai mari, un nene mai în vârstă, cu un calm deschis pe faţă dar cu reacţii neaşteptate)