Liceu, cimintir al întâmplărilor mele

"Liceu, cimintir al tinereţii mele...", zicea Bacovia. Eu zic " Liceu, cimintir al întâmplărilor mele".

Prima oară când am aflat că am fost repartizată acolo nu am fost încântată. Apoi, când mi-am văzut colegii am avut acelaşi sentiment. Pe parcurs lucrurile s-au schimbat. Au început să se închege prietenii şi oarecum unitate între colegi. Era ok.

Cu cât creşteam cu atât viaţa de elev devenea mai palpitantă. De când puseseră oamenii ăia drăguţi bomba în faţa liceului,ne-au închis poarta iar accesul devenea limitat. Am fost mult timp terorizaţi de faptul că eram legitimaţi la poartă de fiecare dată când intram în liceu. Apoi nu au vrut să ne mai lase să plecăm când ne venea nouă cheful. Nu mai puteam chiuli. Eram de-a dreptul sechestraţi. Disperaţi am căutat fără neştire o scăpare şi beculeţul s-a aprins. Săream gardul . Era să-mi rup odată picioarele sărindu-l , eu fiind o persoană nu tocmai atletică. În fine, lucrurile au devenit interesante când am început să ne împrietenim cu paznicii şi se făceau că plouă când stăteam la pândă să nu ne vadă când fugim pe poartă sau când sărim gardul. Era amuzant.

Şi dacă tot eram noi liceul terorizat de bombe au zis unii mai glumeţi, de regulă elevi ai liceului care vroiau pesemne să scape de ore, că ar fi fain să mai dea un telefon anonim prin care să anunţe că avem o bombă în şcoală. Am ieşit de vreo 3 ori în curtea şcolii aşteptând ca poliţiştii să-şi dea seama că n-a fost decât o glumă proastă. Ce ne mai bucuram că scăpam de ore.

Îmi aduc aminte că în clasa a noua era o gaură în gard şi puteam ieşi pe acolo spre Sala Floreasca. Chiuleam de regulă vinerea când aveam latină (bleah!) şi dirigenţie şi mergeam la meciuri de baschet. Foarte frumos mai era!

Şi îmi amintesc de profu de desen dintr-a 11-a care era senil şi cu care ne certam foarte des; şi pe doamna Ticu de biologie care ura bărbaţii (ce milă îmi era de săracii băieţi de la noi). Doamna Şuşu (asta-i poreclă) de muzică avea nişte apucături de profesoară frustrată. Cică ne-a dat odată o lucrare pe numere. Numarul 1 cei de pe rândul de la perete şi jumătatea din partea spre perete a rândului de la mijloc iar numărul 2 restul, adică rândul de la geam plus jumătatea cealaltă de pe rândul de la mijloc. Deci asta era strategia ei ca noi să nu copiem. Foarte interesant. Mda.

Astăzi am fost pe la liceu şi mi-am văzut o parte din profesori. În fiecare început de an merg. Poate şi de Crăciun sau de Paşte. Diriga e o scumpă. Ne-a dat nişte felicitări drept recompensă că ne-am dus să o vedem. Foarte drăguţ. Mă apucase nostalgia. Acum mi-a trecut dar o să revină la anul.