Piticii din poveste

Piticii din poveste au început să mă bată iar la cap. Nu o mai făcuseră de mult timp. Atât de mult încât începusem să cred că au dispărut. Se pare că nu. În adâncul minţii mele, printre gânduri, mă bucur, deşi aparent îi înjur şi îi gonesc. Nu ştiu dacă ei îmi fac bine sau nu, dar nu prea am forţa necesară să-i alung.

*

Şi dacă tac înseamnă că nu am cui vorbi. Nu pot să spun nimănui ce am de zis pentru că nu ştiu cine ar vrea să asculte şi să accepte ceea ce spun. E vorba de anumite lucruri, nu de orice.

Vorbeam mai demult de o uşă. A rămas închisă. Eu am închis-o fără să vreau. Cu lacăt şi cu tot ce trebuie. Să dea naiba în ele de uşi că niciodată nu auzi bătaia care trebuie. Numai când vine cu întreţinerea, cu lumina, cu lanterna sau mai ştiu eu ce auzi.

Dar mă mut la cort.