F U R N I C A
Tu, umilă insectă care te temi de orice mișcare bruscă, unde vrei să ajungi? Cu pași rapizi dar întrerupți, te duci ori la stânga, ori la dreapta. Nu mergi departe, te întorci mereu de parcă ai fi înconjurată de o ceață deasă care nu te lasă să dibuiești ce-i în zare. Dar nu te dai bătută. Nu poți. Au fost care au reușit. Au pornit tot de unde ai plecat și tu. Pe atunci aveau aripi. Și tu aveai. Dar acum, a trecut vremea. Aripile s-au uscat și au căzut. În cârca ta e o povară. E grea. Dar tu continui să te vezi acolo departe. Încerci dar nu reușești. Nu vezi că ai picioarele mici? Obosești repede și de-aia te întorci. Picioarele tale sunt mici dar tu le vezi minuscule. Aproape că nici nu te mai bazezi pe ele. Mergi așa, din inerție. Parcă e un curent care te împinge de la spate. Genunchii se târăsc și crezi că imediat au să dispară. De ce nu ți-ai luat aripi atunci când ai putut? Când era ușor? Povara nu era așa grea. Puteai să zbori și tu departe. Și acum...te gândești. Oare e mai
