Ciudat şi, dacă stai să te gândeşti mai bine, chiar frumos
Mai întâi dă drumul la trilulilu.
Ai avut vreodată o stare din-aia ciudată de care nu ştii de unde a pornit, de ce e cauzată şi aşa mai departe? Şi nici măcar nu eşti în stare să o descrii...exact. Aşa am avut eu azi şi încă mai am, din păcate. Nu mi s-a mai întâmplat de ceva vreme să mă simt aşa. Înainte, motivele erau ceva mai uşor de depistat: fie vreun examen nenorocit, fie te miri ce îndrăgosteli de anumiţi hopelesşi sau poate simplul fapt că nu ieşeam din casă. Acum, I have no clue. Am mâncat o ciocolată întreagă şi tot degeaba.
Şi îmi pare rău şi de ceilalţi pentru că, din cauza stării mele, refuz să vorbesc cu oricine încearcă şi, dacă îl pune ăl mai cu coarne să insiste, atunci chiar că nu mă mai interesează dacă mi-e prieten sau nu şi i-o tai mai rău sau mai puţin rău, depinde de situaţie. În momente ca astea nu menejez pe nimeni, nici măcar nu încerc.
Îmi cer scuze.
Eh...gata, m-am gândit acum la motivul principal care a determinat starea asta ciudată. Da..... Dar nu spun. O să aflaţi mai târziu. Deocamdată e prea devreme.
***
Cine mai ştie pentru ce naiba mai trăim? La un moment dat ştiam. Acum am un lapsus.
***
Cu ocazia asta mi-am adus aminte de primul meu prieten. Şi mai mi-aduc aminte de prima mea zi de şcoală. Primul meu te iubesc. Şi prima noapte în cort.
Comentarii