Zâmbete la promoţie

Astăzi lumea mi-a zâmbit. Nu ştiu de ce.
Mai întâi, doamna de la bilete din staţia de troleibuz de la Universitate. Am întrebat-o ce merge până la Drept şi mi-a răspuns cu un aşa mare zâmbet pe faţă şi cu o privire caldă. Zic: "Hmmmm....Oi avea scris vreo poantă pe frunte." Apoi în troleibuz, o întreb pe o doamnă dacă coboară la prima. Se uită frumos la mine, îmi zâmbeşte şi îmi răspunde că nu, făcându-mi loc să trec. Ce ciudat! Cu toate astea m-am simţit foarte bine.
Cobor din troleibuz, mă întorc spre xerox şi dau de alt individ care-mi zâmbeşte mai larg decât ceilalţi. Îi zâmbesc şi eu. Apoi îmi scoate limba. Aşa deci. Bineee! I-o scot şi eu. Începem să ne strâmbăm unul la altul, fie scoţând limba fie dând din mâini. :)) Ce tare! Ne-am strâmbat ceva timp până ce ne-am depărtat unul de altul atât de mult încât nu ne mai ghiceam strâmbăturile.
Dup-aia îmi venea să râd în hohote dar nu o puteam face pentru că eram singură şi lumea m-ar fi crezut puţin ţicnită (nu că n-aş fi). Am plecat abţinându-mă.