Ora de culcare!

"Aoleu, ce copil eşti!", "Nu te mai prosti. Termină!", "Când o să te maturizezi?", "S-a terminat cu joaca, gata."

Mda.

Mai ştii când îţi spunea bunica poveşti? Sau mama. Mie îmi spunea bunicul. Mă aşezam cu capul pe burta lui mare, ţineam ochii închişi şi-l acultam. Aceleaşi poveşti în fiecare seară. Niciodată nu mă săturam. Avea o poveste pe care mi-o zicea mai des. Era despre el pe vremea când era mic şi a fugit de acasă după taică-su care plecase cu oile şi n-a vrut să-l ia. Poveste lungă, aventuroasă, plină de suspans, ce să mai spun. Păcat nu ajungea să o termine niciodată. Adormea înaintea mea. "Tataie, scoală-te!", eu, foarte intrigată. Trezindu-se brusc, "Da, tataie, şi m-am urcat tiptil în căruţă...", pe un ton din ce în ce mai molcom până iar adormea. Şi începea să sforăie încet. Eu mă resemnam şi mă culcam şi eu , rămânând pe burta lui.

Acum nu îmi mai zice nimeni poveşti înainte de culcare.

Mi-aduc aminte şi de străbunica mea care mă punea în poale şi-mi cânta. Şi când îmi făcea ea plăcintă de dovleac. Mmmmm. Şi acum îi mai simt gustul.

Îţi mai aduci aminte de Bunicul de Barbu Ştefănescu Delavrancea? Intră aici.

Noapte bună, vise plăcute, puricii să te sărute!